Curaj în Sălbăticie

Hei, am așternut mai jos câteva reflecții în urma lecturării cărții „Curaj în Sălbăticie”(Brené Brown).

Cumva , ne-cumva, cartea mi-a ajuns la suflet. Nu a fost cea mai bună carte de genul respectiv. Nu a excelat, dar mi-a sădit/întipărit ceva idei în minte.

De Brené nu știam mai nimic. Doar ca a fost pe un afiș la metrou anii trecuți. Pe Maya (aka Maya Angelou) am avut onoarea sa o „cunosc” din întâmplare pe Youtube recitând o poezie (https://www.youtube.com/watch?v=VeFfhH83_RE). Brené o menționează des…și ei i-a marcat viața.

Brené zice ceva fain: nu trebuie să fii pro sau să fii contra. Poți să fii tu. M-am dus cu mintea la momentele în care trebuie să alegi între munte și mare. De ce? Îmi plac amândouă. Le vreau pe amândouă. De obicei, răspund ocean și stânci cu copaci.

Oceanul are ceva aparte. Pot renunța la mare pentru el, pentru liniștea, fericirea pe care mi-o provoacă. ( Nu poți înota în el- cel putin nu ca începător, dar oricum nu prea știu să înot). Are ceva aparte. Și când se zbate și când e mai calm. Îmi liniștește tumultul interior. Mă pot pierde cu orele admirându-l stand nemișcată ca o stană de piatră..Oooo și mirosul.. Acela de apa sărată, plină de povești. Am două amintiri magnifice legate de ocean (în total o grămadă căci m-am bucurat de multe ori în Cuba sau în Indonezia de dimineți pustii pe plajă sau de apus în mii de culori, de agitație în Portugalia, etc): plaja neagra, ceață, frig și valuri nebune în Islanda și renașterea, cerul sângeriu sau chiar roz, râsetele, jocurile din Bali după o ploaie mai intensă. Dar cu toate acestea, nu pot renunța la munte. Le vreau pe amândouă… de aceea stânci…coasta..copaci multi…ar fi ocean, urcat, coborât, copaci, animale, cățărat. Liniștea sau viata oceanului lângă liniștea sau viata pădurii muntelui. Lângă amândouă, respir și sunt 100% eu. Sunt liberă (de inhibiții, prejudecați, tristeți,trecut, viitor etc). Libera. Atunci câștig lupta mea în sălbăticia mea. Atunci am și eu curaj în sălbăticie.

Tot eu:)