Fabrica de nori

Ieri am fost iar la fabrica din vârf și am găsit un izvor de nori. Si-apoi în mintea mea era doar : „Ce sunt norii”? (nu explicația științifică căci pe aceea o găsești cu un simplu search pe google, ți-a tot fost prezentată în școala gimnazială, etc).

Norii sunt galerii vii din muzee, pierdeam veri întregi întinsă pe iarbă fiind un participant mut al cinematograful din aer liber, cu filme liniștite sau în continuă mișcare, cu actori muți sau chinuiți de zgomote joase în verile violente.

Norii sunt aburii unei ciorbe făcute de gigantii munților între văi, sunt răsuflările unui Grinch ajuns în locuri minunate semi-calde, sunt flatulențele unicornilor când nu au mâncat suficiente culori, sunt planori de vise pentru porumbei, sunt piste de aterizare pentru gânduri sau piste de decolare pentru emoții. Norii sunt spuma munților și dividente la fabrica de sus, sunt rezultatele deviante ale pasărilor, purtătorii ecourilor zgomotelor arhaice din lumea ceea.

Fabrica mea de nori nu ia pauza niciodată căci se lucrează din plăcere, rareori din prea multă euforie se produc norii cei prea pufoși, cei prea albi, cei prea înceți ca niște omuleți Michelin de vată. Vata alba din bumbac sau vata pe bat. Câteodată de ciudă, se mai înnegresc și se duc mai aproape de Pământ și șoptesc puțin cam tare poveștile horror auzite în treacăt de Domnul Vânt, dar își revin când trece Halloween-ul.

Norii aduc viață și transmit stări.

La tine?

Zi faina!