Gand scurt

Împietrită. Așa se simțea. Alice îl privea de Ben. Prima data in 2 ani in care avea sansa sa evadeze și ea stătea înmărmurita. Era rănit, sângele țâșnea din abdomen. Îl rănise in încercare de evadare. Ii pare rău. Putea să fugă și totuși nu o făcea. Îl privea pe el. Îl iubea. Nu ii venea sa creadă ochilor. Intr-un ultim moment de luciditate: Sindromul Stockholm. Îl știa prea bine. Fusese teza ei de doctorat. Își imagina titlurile din ziare :” Alice Pearson, cea mai tânăra nominalizata la Premiul Nobel in psihologie, a fost intr-un final salvata. Încrederea familie și căutările neîncetate ale poliției au dat rezultate” sau “ Șarmantul Ben face o noua cucerire. Se pare ca psiholoaga și-a pierdut mințile .. de iubire”. Era din nou in impas: trebuie sa îl salveze, dar își rata sansa la libertate. Putea sa sune la 112, dar așa își pierdea el libertatea. Brusc își dădea seama ca îl iubește. Ochii verzi, tenul măsliniu, vocea joasa și calda pentru un dereglat mintal. El, tocmai el ii fura mintea. Ce sa facă? Ce sa facă?