Gradina de sticlă

Hei,

M-a cucerit „Vara în care mama a avut ochii verzi” și am zis să mai încerc ceva de la Tatiana Tibuleac. Am ales „Gradina de sticlă” . Găsesc asemănători între felul în care sunt compuse cărțile, între felul de a nara al Tatianei, dar poveștile sunt diferite (tristuțe amândouă), dar complet diferite. Prima din punctul de vedere a unui băiat, a doua din punctul de vedere a unei fete.

Cred că în „Gradina de sticlă” se axează mai mult pe poveste, nu mai sunt atât de multe citate la care mi-a rămas sufletul.

Să te ia cineva acasă, să împartă cu tine tot ce are. Fără un gând ascuns. Să primești fără să ceri. Să cheltui ce n-ai cumpărat. Și dacă este – gândul ascuns – dacă a fost mereu? Cât de ascuns trebuie să fie un gând ca să învingă frumosul din jur?

Anul Nou vine, a venit. Am rochie noua de lâna. Am cizme noi de blană. Am mănuși noi cu fulg….Bradul nostru este o creangă cu doua jucării : un morcov și o ghindă. Nu murdărește covoarele.

Mă visez mireasă. Merg ca o regină pe un pod de cristal. Rochia mea are sori de aur și coadă de mărgele. Prin geamul norului apare mama cu cercei romb și tata cu ciocan. Ca în posterul de la cantină. Le întind mâinile și devenim M și familie.

Nu mai am vise. Visez vise scrise de o mană străina. Afla: de unde ia Polcovnicul semințe fermecate.

Dacă te bate – rabdă. Dacă nu te hrănește – rabdă. Dacă nu poți răbda – plângi pe ascuns. Ies din vis pe ușă din spate , ca să nu întristez restul copiilor, spre niciunde.

Mi-ar fi plăcut să fie un trandafir.  Din aceia albi, care creșteau în gradina greșită a Polcovnicului. Noaptea se închideau toți pe rând ca niște gurițe și străluceau ca stelele. Atunci grădina noastră semăna cu o fășie de cer. Cerul meu pe pământ. Stelele mele din poală.

Mi-ar fi plăcut să fie o pasare măiastră – bătrâna și înțeleapta – , cu sânge care încheagă rănile și cu limba de foc care linge morții și ii învie.

Mi-ar fi plăcut să fie un mesteacăn. Mii de frunze ca niște ochi au mestecenii, iar când ii tai, sânge de hârtie varsă. Niciodată să nu rănești un mesteacăn din dragoste. El nu iartă. Blestemul lui te ajunge în ziua nuntii, și mireasă nu vei mai fi pe pământ. Coroana ți se va topi, inima ți se va usca, lacrimi vei bea.

Nu copaci, vrăji sunt mestecenii. … In schimb mestecenii străluceau. … Când am deschis ochii i-am văzut genunchii desfăcuți deasupra fetei mele, am știut ca era prea târziu. Purta blugi și mirosea frumos. Ca țigările lui Mihail _ ultimul gând. Apoi durerea, rușinea, mirarea ca sunt vie.

Coroana ți se va topi, lacrimi vei bea, mireasa sa nu vei mai fi pe pământ.

Clar lucru e mai bine fără inima, dar cum sa o arunci? Daca ar arunca omul tot ce îl doare , ar rămâne pe dinauntru gol ca o păstaie. S-ar usca de viu omul.

Sa ma usuc iarna și sa renasc primăvara : curată, mirositoare, fără urme. Asta îmi doream.

Se pornise furtuna aceea de cristal,/Cerul Plesnise de atâta lumină, /Orașul – cioburi, / Un bărbat tânăr trecea fluierând pe stradă, /Cămașa lui galbenă ne-a luat pe rând mințile.

Nu mai trebuia să mă ascund ca să urăsc. Îmi aranjasem într-un rând, ca rufele pe o frânghie, toate urile. Lipseați doar voi. Voi însă n-ați încăput nici pe o mie de frânghii.

Te joci cu mine, asta faci. Te joci cu viata mea – simpla, mica, fără gust – de parca ai scrie un poem. iți simt în carne fiecare cuvânt. Sticla, sticle, de sticla. Vad ca te-ai plictisit, ca vrei mai mult. Mi-ai desenat pe umeri un munte și ma porți grea prin compunerea ta. Te rog, nu te mai uita înspre mine. Întoarce foaia. Găsește-ți alta. Să te strig , să iți spun pe nume: asta aștepți?

Dacă dezghioci iubirea ca pe o coaja de mesteacăn – ce găsești? Cum arată iubirea fără pielita, nestricată de o inima de om?

Cu florile acelea în brate, mă simțeam ca un om care întârziase la propria înmormântare.

Noaptea, mamă, mângâi floarea covorului ca pe părul tău./Noaptea, tată, lovesc perna ca pe umărul tău drept

Din doua vieți îmi fac una. Arunc ce se repetă, las ce-i mai bun. Cât v-am căutat printre litere, cât v-am strigat!

Înainte de toate, după toate, este un început de cântec : boala oaselor de sticlă.

Îmi dezbrac pielea și văd doar cioburi.

Din trei vieți să-mi fac una – câte vieți mi-ar trebui? O îmbrac la loc cu grija. / să tac!

Un gând despre „Gradina de sticlă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s